marți, 29 martie 2011

Una studiezi, alta lucrezi. Până să ajungi inginer, începi ca vânzător

birou notarial

Aproape 30% dintre studenţii români muncesc încă din timpul facultăţii Aproape 30% dintre studenţii români muncesc încă din timpul facultăţii / FOTO: Grup RC

Potrivit raportului, doar 18% dintre studenţi activează chiar în domeniul lor de activitate, iar alţi 18% lucrează într-un domeniu conex.

"Studenţii din ştiinţele sociale, precum şi cei de la inginerie, tind cel mai mult să nu lucreze în domeniul în care se pregătesc", este una dintre concluziile raportului.

Astfel, peste 65% dintre studenţii de Ştiinţe sociale şi Drept activează într-un domeniu complet diferit, la fel ca şi 50% dintre studenţii de la Politehnică.

Situaţia nu este mult diferită în Ştiinţele exacte (46%), Arte, arhitectură, sport (44%), Economie (43%) şi Ştiinţe umaniste (36%).

"Ocuparea unui loc de muncă în domeniul pe care îl studiază în facultate pare un lucru foarte dificil pentru studenţi, iar un alt tip de slujbă este de dorit doar în măsura în care aduce beneficii financiare şi numai pentru cei ce nu îşi pot permite să se întreţină altfel", arată autorii cercetării.

Jobul ideal pentru studenţi nu este neapărat cel care aduce venituri consistente, se arată în raport, ci cel care se pliază pe stilul lor de viaţă şi pe aşteptările pe care le au în privinţa realizării lor profesionale: program flexibil, oportunităţi de dezvoltare, afirmarea propriei individualităţi.

„Nu te duci să lucrezi de plăcere, mai ales dacă nu e în domeniu, nu te duci ca vânzător şi spui "vai, ce-mi place". Cu toate că spui că lucrez să mai fac experienţă, de obicei studentul lucrează pentru a câştiga un ban în plus”, spune C.Z., student la Construcţii în Iaşi.

Circa 17% dintre studenţii participanţi la sondaj au menţionat veniturile salariale ca fiind principala lor sursă de venit, în timp ce 62% se bazează pe banii de la părinţi sau rude.

Potrivit "Barometrului calităţii - 2010", aproape 30% dintre studenţii români muncesc încă din timpul facultăţii,

Cei mai mulţi dintre studenţi au joburi part-time sau lucrează pentru un proiect (16%). Procentajul celor care muncesc full-time este de 13%.

Birou Notarial Bucuresti

Baloane

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu