duminică, 27 martie 2011

Soldat american, condamnat la 24 de ani închisoare pentru uciderea de civili afgani

birou notarial


Soldat american condamnat la 24 de ani închisoare pentru uciderea de civili afgani Soldat american condamnat la 24 de ani închisoare pentru uciderea de civili afgani / FOTO: thedjholla.com

Jeremy Morlock, primul judecat dintre cei cinci soldaţi americani acuzaţi că au omorât civili afgani neînarmaţi doar ca să se distreze, a fost condamnat miercuri de o curte marţială din statul Washington, nord-vestul SUA, la 24 de ani de închisoare, după ce a pledat vinovat de crimă cu premeditare, informează Reuters, citată de Agerpres.

Fotografii cu abuzuri comise de cei cinci au fost publicate zilele trecute în revista germană Der Spiegel. Morlock, 23 de ani, este unul din cei cinci soldaţi americani care au fost deferiţi curţii marţiale la baza militară Lewis McChord în acest scandal şi primul care a fost judecat. În total, în acest caz de omucidere şi mutilare, petrecut în perioada ianuarie-mai 2010 în provincia Kandahar, sunt implicaţi circa 10 membri ai brigăzilor de luptă Stryker.

Cazul său devine astfel cel mai grav din seria de presupuse atrocităţi comise de militari americani pe parcursul celor 10 ani de război din Afganistan aduse în faţa justiţiei, notează Reuters.

'Ştiam că ce fac e greşit', a declarat Morlock în faţa judecătorului, lt.col. Kwasi Hawks. El a mai subliniat că, în pofida celor sugerate de avocaţii săi, nu a acţionat sub influenţa drogurilor, dar a recunoscut că a fumat haşiş de trei-patru ori pe parcursul stagiului său în Afganistan.

Pedeapsa lui Morlock, care va fi de asemenea exclus din armată, va fi redusă cu anul deja petrecut în arest. Judecătorul a mai stabilit că tânărul va putea fi eliberat condiţionat după şapte ani. Jeremy Morlock este totodată unul din martorii-cheie ai acuzării în procesul celorlalţi patru soldaţi.

Armata americană şi-a cerut oficial scuze luni pentru 'suferinţa' provocată de fotografiile cu abuzurile comise de soldaţi. Într-una din fotografiile şocante apărute în presă, Morlock pozează cu un zâmbet larg şi ochelari de soare lângă un cadavru al cărui cap îl trage, de păr, în sus, către cameră.

Miercuri, la proces, tânărul a citit o declaraţie în care le cere iertare 'familiilor victimelor şi poporului afgan' şi susţine că a petrecut mult timp reflectând cum de a ajuns să-şi piardă 'busola morală'.


Birou Notarial Bucuresti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu