miercuri, 25 mai 2011

Copos: Apostol şi Oros au semnat cu Rapid, cu Deac avem un acord

birou notarial

George Copos

"Am transferat trei jucători. Doi deja au semnat, iar al treilea avem un acord cu el, mai rămâne să negociem o opţiune cu clubul de la care vine . Este vorba de Deac, pentru care am dus o bătălie ca la Verdun. Să sperăm că totul este bine, avem acordul lui pentru un împrumut de un an de la Schalke 04, iar după aceea o opţiune pentru un transfer definitiv. Avem oameni plecaţi în Germania şi când se vor întoarce cu transferul îl vom putea prezenta oficial", a declarat Copos.

El a adăugat că cei doi jucători care au semnat contracte de joc cu Rapid sunt mijlocaşul Iulian Apostol (Unirea Urziceni) şi fundaşul Cristian Oros (FC Braşov). "Cei doi cu care am semnat sunt Apostol şi Oros (FC Braşov). Am stat ieri de vorbă câteva ore cu Apostol, este un ardelean get-beget, un mare caracter şi pot spune că deja am găsit un lider de echipă pentru sezon viitor. El a semnat deja contractul pe doi ani, plus doi ani opţiune pentru noi. În ceea ce-l priveşte pe Oros el a semnat pe cinci ani, pentru că are doar 26 de ani şi este un fotbalist de mare viitor", a mai spus finanţatorul clubului giuleştean.

George Copos a adăugat că, în zilele următoare, Rapid va mai transfera doi fotbalişti: "Nu vreau să spun numele lor, dar credeţi-mă că sunt super fotbalişti".

Birou Notarial Bucuresti

Baloane

Cost aparat dentar

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu