joi, 24 martie 2011

Bugetul Republicii Moldova riscă să nu fie aprobat, iar guvernul să demisioneze

birou notarial


Bugetul Republicii Moldova riscă să nu fie aprobat, iar guvernul să demisioneze Bugetul Republicii Moldova riscă să nu fie aprobat, iar guvernul să demisioneze / FOTO: rferl.org

Bugetul Republicii Moldova pentru 2011 riscă să fie blocat în parlament, după ce miercuri nu a fost aprobat în Comisia parlamentară pentru economie, buget şi finanţe, iar premierul Vlad Filat a anunţat că guvernul îşi va da demisia în cazul în care bugetul nu trece, titrează miercuri presa de la Chişinău, preluată de Agerpres.

Politica bugetar-fiscală a primit aviz negativ la şedinţa Comisiei economie, buget şi finanţe din Parlament. Aceasta nu a fost susţinută de către deputaţii comunişti, dar nici de deputatul democrat, Valeriu Guma, care s-a abţinut de la vot, scrie jurnal.md.

În legătură cu aceasta, liderii Alianţei pentru Integrare Europeană s-au întrunit de urgenţă într-o şedinţă, dar la care nu au reuşit să ajungă la un compromis. Cel mai probabil, legea bugetului nu va fi pusă în discuţie joi la şedinţa Parlamentului, menţionează sursa.

Spiritele se aprind din nou în coaliţia de guvernare. Proiectul bugetului ţării a fost respins de comunişti şi de un democrat la şedinţa Comisiei economie, buget şi finanţe. Asta după ce acesta a fost votat de către toţi membrii cabinetului de miniştri, scrie Unimedia.

Împotriva proiectului de buget au votat cei cinci reprezentanţi ai PCRM din comisie. Deputatul Valeriu Guma a declarat că el de fapt s-a abţinut, în timp ce în procesul verbal figurează votul împotrivă. Astfel, proiectul legii bugetului are puţine şanse să ajungă joi în legislativ.

Cotidianul Timpul critică într-un articol, 'iresponsabilitatea' deputaţilor şi membrilor cabinetului de miniştri care se ascund după expresia 'eu nu am mandat de partid' pentru a nu vota anumite decizii importante. 'Expresia nu vine să reprezinte nimic altceva decât un fel de impotenţă morală sau un paravan comod pentru laşitatea politică personală', menţionează autorul, precizând că, în conformitate cu prevederile constituţionale, deputaţii sunt în slujba poporului.

Europa Liberă publică un interviu cu premierul Vlad Filat care declară că, dacă nu va fi aprobat bugetul până la 1 aprilie, guvernul va trebui să demisioneze. "Termenul limită de adoptare a legii bugetului este 1 aprilie. Din simplul motiv că pe data de 8 aprilie are loc şedinţa Boardului Fondului Monetar Internaţional şi trebuie să fie aprobată decizia de deblocare a tranşei următoare de finanţare pentru ţară. Şi asta înseamnă deblocarea tranşelor din partea celorlalţi donatori şi parteneri de dezvoltare. Dacă nu se votează bugetul, guvernul trebuie să demisioneze', a declarat Filat.


Birou Notarial Bucuresti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu