joi, 2 iunie 2011

Mirel Rădoi, după Olăroiu la Al Ain. Vezi ce salariu uriaş i s-a oferit

birou notarial

Olăroiu şi Rădoi au mai lucrat împreună la Steaua şi la Al Hilal Olăroiu şi Rădoi au mai lucrat împreună la Steaua şi la Al Hilal / FOTO: www.alhilal.com

Presa din Arabia Saudită anunţă că, după Cosmin Olăroiu, la Al Ain va ajunge şi Mirel Rădoi. Fostul internaţional român, campion cu Al Hilal în sezonul 2010/2011, a fost convins de şefii noului club al lui Olăroiu cu o ofertă fabuloasă - 5 milioane de euro salariu anual. La Al Hilal, Rădoi câştigă în prezent 1,7 milioane de euro pe sezon şi cu siguranţă oferta este una extrem de tentantă şi l-ar putea convinge pe fostul căpitan al Stelei să părăsească echipa cu care e pe val în Arabia Saudită şi în Asia, pentru una care este la un pas de eşalonul secund.

Potrivit sport.ro, publicaţia Al Riyadh scrie că "surse apropiate de Al Ain au anunţat că s-a ajuns la o înţelegere cu Al Hilal pentru Mirel Rădoi". "Al Ain l-a convins pe Rădoi să semneze pe două sezoane. El va câştiga 5 milioane de euro", a notat Al Seyassah.

Un alt român pe care Cosmin Olăroiu l-ar putea avea sub comandă la Al Ain este atacantul Adrian Mutu. Intrat în ultimul an de contract cu Fiorentina, "Briliantul" este pus pe lista de transferuri de toscani şi, date fiind problemele financiare create de datoria către Chelsea, de 17 milioane de euro, ar putea fi tentat de un salariu foarte bun în Arabia Saudită. Fiorentina ar putea să-l cedeze pe Mutu chiar şi gratis. El mai este dorit în Italia de Cesena şi în Rusia de Zenit Sankt Petersburg.

Birou Notarial Bucuresti

Baloane

Cost aparat dentar

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu