joi, 21 aprilie 2011

Dănciulescu: Am jucat pentru Mărgăritescu, e un gest normal de solidaritate

birou notarial

Ionel Dănciulescu

"Eu zic că această victorie a fost pentru Andrei Mărgăritescu, un gest normal de solidaritate al echipei. Am încercat să ne susţinem colegul aşa cum am crezut noi de cuviinţă. Noi ştiam că nu are absolut nicio implicare. Sper din totul sufletul să se termine mai repede această problemă pentru că e un jucător important pentru noi şi îl aşteptăm să vină în rândurile noastre. Înainte de a ieşi la încălzire, l-a sunat pe domnul doctor şi pe nea Ando. A vorbit cu dânşii, ne-a transmis baftă şi ne-a spus să câştigăm şi pentru el. Noi aşa ne-am arătat susţinerea faţă de el jucând şi câştigând această partidă. Cu Cristi Munteanu nu am vorbit. Cred că a picat cam aiurea în această problemă. Nu a fost plăcut ce s-a întâmplat. Mie mi s-a părut dureros că nu au venit la Săftica şi au făcut acel circ de la aeroport. Eu cred că, dacă îl chema venea cu bună ştiinţă. Nu trebuia să vină mascaţii sau ceva de genul acesta", a declarat Dănciulescu.

Dănciulescu spune că Dinamo a făcut un pas important spre finală: "Am făcut un pas destul de important pentru accederea în finală. Nu a fost uşor, dar bine că am câştigat. Vom fi pregătiţi pentru o partidă dificilă la Bucureşti. Sperăm să nu avem emoţii. Deja, vom intra în istorie dacă vom pierde de la 2-0. Nu cred, dar vom fi concentraţi cum am fost astăzi. Ar fi timpul pentru un trofeu, dar vom vedea returul şi apoi vom vorbi de trofeu. În Ghencea vom vedea ce va fi. Noi sperăm să jucăm bine şi să ne mulţumim suporterii. E un meci important şi pentru ei şi pentru noi şi sperăm din tot sufletul să scoatem un rezultat bun".

Pentru Cătălin Munteanu este important că Dinamo nu a primit gol: "Am luat un avantaj serios şi cel mai important e că nu am luat gol. Normal că am fost şi noi afectaţi de ce i s-a întâmplat lui Mărgăritescu, suntem un grup unit. Am aflat că totul s-a terminat cu bine. Toţi am jucat numai pentru el".

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, miercuri, după meciul cu Gloria Bistriţa, scor 2-0, din semifinalele Cupei României-Timişoreana, că e timpul ca dinamoviştii să câştige un trofeu şi speră la o victorie în derbiul cu Steaua.

"În prima repriză am jucat mai slab. În a doua repriză eu zic că a existat doar o singură echipă pe teren, aceea a fost Dinamo Bucureşti. Liviu Ganea şi-a oprit golurile pentru meciul cu Steaua. Nu v-aţi obişnuit în ultimii ani? De când e naşul meu (Gigi Becali -n.r), eu sunt naşul la meciurile Steaua-Dinamo, Dinamo-Steaua şi el e zi cu zi. Ce mesaj să-i dau? Sărbători fericite, Paşte fericit! E bine că e meciul după Paşti să nu îl mai întristez încă o dată pentru că ţin la el şi-mi este naş. Noi ne-am obişnuit să câştigăm şi-n Ghencea, şi pe Dinamo şi s-au obişnuit şi suporterii stelişti să câştigăm tot timpul acolo", a spus Borcea.

Întrebat dacă şi-ar dori o finală cu Steaua, Borcea a declarat: "Mi-aş dori din toate punctele de vedere o finală Dinamo- Steaua".

Totodată, preşedintele executiv a spus că e timpul ca echipa lui să obţină un trofeu, referindu-se la Cupa României. "E timpul să vină un trofeu la Dinamo. De când am preluat acest club, din 1998, nu a existat o distanţă aşa de mare de trei ani de zile să nu luăm niciun trofeu. Ne facem griji pentru locul acesta de cupă europeană. E o bătaie extraordinară. Şapte opt echipe din faţă din campionat se luptă pentru Europa League şi Liga Campionilor", a spus el.

Borcea a făcut şi unele comentarii legate de situaţia lui Andrei Mărgăritescu. "Andrei e un băiat şi un om extraordinar şi toţi jucătorii, antrenorii, conducătorii şi suporterii suntem alături de el. Nu se simte bine. Se putea evita acest circ de pe aeroport. Se putea da o declaraţie la Săftica, se putea merge acolo. S-a dovedit că a fost un cumpărător de bună credinţă şi aşa va demonstra şi de acum încolo în ancheta care va urma", a spus el.

Cristian Borcea a declarat că dă cele mai mari şanse echipei din Vaslui. "Am spus-o de la începutul acestui campionat, că Vasluiul va fi principala candidată la titlu. Au o echipă puternică şi un program mult mai bun decât celelalte echipe care se bat în campionat", a declarat el.

Întrebat dacă şefii dinamovişti au răbdare cu Andone în procesul de reconstrucţie, Borcea a spus: "Bineînţeles. De fiecare dată când voi, presa, ne-aţi pus câte un antrenor pe fiecare săptămână, am spus că antrenorul lui Dinamo în prezent şi în viitor este Andone", a spus Borcea.

Echipa Dinamo Bucureşti a învins, miercuri, la Bistriţa, cu scorul de 2-0 (0-0), formaţia Gloria, într-un meci contând pentru prima manşă a semifinalelor Cupei României - Timişoreana. Golurile au fost marcate de Ionel Dănciulescu '53 şi Marius Alexe '87.

Birou Notarial Bucuresti

Baloane

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu